Ce e votul electronic și cum ar putea fi folosit de România ca să nu mai fie cozi la alegeri

Alegerile europarlamentare s-au încheiat, însă nu toată lumea care voia să voteze a și făcut asta. Soluția pentru alegeriile viitoare ar putea fi votul electronic.

În România, dar mai ales în străinătate, s-au format cozi mari la stațiile de votare. Dacă în țară toată lumea a apucat să-și exercite dreptul, în diaspora nu toți românii au putut vota. Unii au stat la coadă șapte sau opt ore, fără să aibă succes.

Acest lucru duce la încălcarea unuia dintre cele drepturile fundamentale: acela de a vota. Votul electronic ar rezolva problema cozilor și ar asigura un proces mai transparent.

A apărut, în acest sens, și o petiție online prin care se cere implementarea votului electronic pentru diaspora la alegerile prezidențiale din toamnă. În prezent, există un proiect de lege pentru votul electronic în diaspora, depus de PNL.

Ce presupune votul electronic?

Sistemele electronice de vot sunt folosite în mai multe țări din lume, dar adoptarea tehnologiei este lentă. Unele țări au testat diferite metode de vot electronic și apoi le-au abandonat.

În acest moment, există trei tipuri de vot electronic: scanarea optică, înregistrare directă și votul cu ajutorul internetului.

Cea mai veche tehnologie, și cea mai comună, este scanare optică. Acestă metodă este similară cu votul tradițional, doar că aici buletinele de vot sunt citite imediat cum a fost dat votul și rezultatele sunt disponibile imediat. Această tehnologie a fost folosită în mai multe țări, dar utilizarea nu este larg răspândită.

Sistemul a fost folosit recent în Canada, SUA, Filipine sau Coreea de Sud.

Al doilea tip este de înregistrare directă și presupune folosirea unor mașinării care nu folosesc buletine de vot de hârtie. Fiecare vot este înregistrat și stocat în format electronic, fără ca alegătorul să interacționeze cu vreun buletin de hârtie.

Acest sistem a fost utilizat în țări precum Brazilia, India sau Venezuela, dar a fost testat în mai multe alte state precum Rusia, Australia sau Indonezia și a fost abandonat în țări ca Franța, Olanda sau Japonia.

Mai există votul electronic la distanță, cu ajutorul internetului. În acest caz, sistemul trebuie să fie capabil să ofere siguranța votului, să blocheze încercările de fraudare (acordarea de mai multe voturi) și să funcționeze. Nimeni nu vrea să stea să se uite la o pagină cu „eroare 404”.

De fapt, acesta este sistemul de vot la care ne gândim când zicem electronic. Votul prin care ne putem alege președintele, parlamentarii, fără să ne ridicăm de pe canapea. Acest tip de sistem de vot funcționează doar în Estonia, însă, pentru a se asigura că nu este „spart” și manipulat de hackeri, Estonia are un sistem digital robust, baza pe buletin biometric.

Trebuie reținut și că fiecare sistem are avantaje și dezavantaje. Mai sunt dezvoltate și alte sistem de votare, dar majoritatea sunt încă în fază de testare și niciunul nu este adoptat la scară largă.

Cât de sigură este votarea online?

Când vorbim de orice acțiune online, indiferent că este o achiziție sau un vot, trebuie să ne gândim la securitate. Te-ai gândi că un hacker ar putea manipula alegerile din spatele unei tastaturi. Este posibil, dacă vorbim de un sistem de securitate standard, dar nu este chiar așa de ușor în cazul votului online din Estonia.

Sistemul se bazează pe cripare blockchain (tehnologia care stă la baza Bitcoin) cu autentificare în doi pași. Fiecare cetățean are o carte de identitate dotată cu un cip și fiecare cetățean primește și două coduri de acces. Buletinul e ca un fel de cheie și cu ajutorul parolelor poți deschide ușile internetului.

Atunci când un cetățean vrea să voteze trebuie să folosească buletinul și cele două parole pe care le știe doar el.

Până acum nimeni nu a reuşit să spargă sistemul din Estonia şi „dacă nu ai un computer cuantic nu o vei putea face. Dacă cineva chiar reuşeşte să spargă sistemul, primeşte 30.000 de euro recompensă“, mi-a spus Anna Piperal, managing director al Enterprise Estonia, când am fost într-o vizită de studiu în Estonia.

Ei sunt încrezători în sistemul lor, dar Estonia este o țară mică fără multă influență, drept urmare nu există motive foarte puternice pentru ca state precum Rusia sau Coreea de Nord să încerce să „spargă” sistemul de protecție al votului pentru a măslui alegerile din țara baltică.

Ce țări îl folosesc?

Mai multe țări din lume, precum Franța, Austria sau Japonia, au prevederi legislative pentru votul electronic și sistemul a fost testat, însă niciuna nu-l folosește la scară largă.

Estonia este în prezent singurul membru UE care folosește această procedură pe scară largă.

De fapt, estonienii nu pot face trei lucruri online: nu se pot căsători, nu pot divorța și nu pot vinde și cumpăra proprietăți. În rest, un estonian poate vota online, își poate boteza copilul online, poate plăti taxe și așa mai departe.

Odată implementat, popularitatea votului electronic online a crescut de la an la an. Astfel, la alegerile parlamentare din 2015, aproape o treime (31%) din voturi au fost date online.

Sigur, populația Estoniei este mai mică decât populația Bucureștiului, dar asta nu ar însemna că votul electronic nu poate fi implementat online. Sistemul existent din Estonia poate fi scalat și ar putea fi folosit în mai multe țări, însă mai dificilă este transformarea societății dintr-una tradițională într-una digitală.

Estonia este un model despre cum ar trebui să funcționeze o societate digitală și mă îndoiesc că România ar putea face trecerea la un astfel de sistem în mai puțin de zece ani. Trebuie pusă la punct o infrastructură solidă (vezi cazul platformei ANAF care pică destul de ușor) și un sistem de securitate solid. Dacă se implementează votul pe internet, fără astfel de măsuri de siguranță, dăm din lac în puț.